joi, mai 15, 2008

Eseu.

NEBUNIA LINIILOR
de Gabi Macovei
Sunt dependent de Tine. De culorile sub care mi te înfăţişezi. Mai tare ca un leu, mai dulce ca mierea pe care au găsit-o în leu, mai bătător la ochi şi imposibil de neobservat ca o înmormântare pictată în tonuri nou descoperite în ulei. Dependenţa de Tine nu mă face să merg în somn şi nici nu îmi împinge cu putere ochii în orbită încercuind carnea cu fire de pământ. Dependenţa de tine nu îmi desenează demoni la încheietura mâinii şi nu aruncă ruşine peste numele meu. Nu. Tu nu aduci ruşine. Inima şi mintea mea sunt ahtiate în disperare după orice cuvânt scăpat din gura Ta, dupa orice privire care o cobori sau o înalţi. Te-am gasit la capatul lumilor mele, acolo unde urma mea se pierde si unde orice chitara suna fals pentru ca nimic nu se asorteaza si nimic nu se acordeaza. Te-am gasit dand rost nimicniciei.
Urechea mea auzise de Tinedar acum ochiul meu te-a văzut,
de aceea mi-e scarbă de mineşi-n praf şi cenuşă-s căzut.
Pentru că cine eşti Tusă îţi întunec eu planurile?
Pentru că cine sunt eusă-Ţi frâng în mine gândurile?
Tu ai puterea să nu poţişi totuşi poţi în toate tot.
Nebunia neînţeleasăa lucrurilor ce-mi sunt mai sus.
Minuni nepricepute,din om gânduri mute.
Sunt prea mic să îţi răspund.Să-mi stea mâna la gură.
Leagă-mi limba Tu cu o funiedin fire am izvor de ură.

Un comentariu:

Anonim spunea...

nu:))...totusi..ideea mea:>